Dezamagirile Corinei

Sambata seara, ora 8:20. O mica zgaltaiala, sesizabila maximum trei secunde, s-a simtit in sudul si in estul tarii. Trece cutremurul si, ca oricine care e curios, dau pe Realitatea, televiziune de stiri, pentru a afla amanunte. Acolo, inca nimic, se contraziceau unii in legatura cu cine-stie-ce chestiune politica. Peste cinci minute, a venit si momentul asteptat, un breaking news despre cutremur, avand-o ca special guest star pe Corina Dragotescu. OK, zic, va fi ceva echilibrat. Ei bine, nu. Incepand cu “burtiera” pe care era scris cu majuscule “Cutremur in Romania” fara alte detalii, pana la tonul discutiei (atunci cand a existat vreuna), totul a fost dominat de o absoluta lipsa de profesionalism. In primul rand, era foarte vizibila cautarea cu orice pret a senzationalului, amintind despre marile cutremure din trecut, dar revenind cu o perseverenta demna de o cauza mai buna la stirea principala. Apoi, cand, in sfarsit, au reusit sa obtina legatura cu cineva de la Institutul pentru Fizica Pamantului, stilul moderatoarei a fost deseori impins pana la impertinenta, intrebarile succedandu-se in cascada si imperativ, dar nemaiavand rabdarea sa asculte si raspunsurile.

Sincer, am avut senzatia acuta ca parca ii parea rau c-a fost doar atat… subiect subtire, doar 3 si ceva pe Mercali in Bucuresti. Ar fi fost hilara daca nu era penibila insistenta moderatoarei in a aminti magnitudinea seismului, de 5,3 Richter, in defavoarea intensitatii cu care acesta s-a simtit, doar 3 si-un pic, clar punctand numarul mai mare, dar si lasand in urma-i o vizibila dara de necunoastere a diferentei dintre magnitudine si intensitate. Apoi, un direct scurt din studiourile Realitatii, unde un reporter (nu i-am retinut numele) a tinut cu tot dinadinsul sa ne spuna cat de fierbinte lucreaza el la acest breaking news, accentuind insa faptul ca “desi au fost colegi care au iesit din cladire, unii dintre noi am ramas sa redactam stirile in continuare”. Soldatul sovietic reloaded... nimic nu-l opreste, obstacolele sunt cel mult stimulente in a-si atinge nobilul scop (in cazul acesta, de informare a poporului). Vazand ca n-are spor nici cu acel coleg, moderatoarea a trecut in a aminti vorbele lui Sorin Oprescu (specialist recunoscut international in fizica si geologie, de asemenea, inginer constructor si arhitect) care sustinea intr-o emisiune ca, in cazul unui cutremur, circa 500.000 – da, cinci sute de mii – de bucuresteni sunt amenintati cu disparitia. Nu ma intreb de ce era nevoie de astfel de aduceri aminte, motivul este evident, dar cum stam cu profesionalismul sau constiinta? M-am uitat la numarul de morti din Bucuresti in precedentele doua mari cutremure (1940 si 1977). In 1940 au fost cca 300 si in 1977, aproape 600. De unde 500.000? De dragul ratingului (calcul tampit, pentru ca oricum toata lumea mutase pe televiziunile de stiri), se vehiculeaza aberatii de genul celor de mai sus. Pana si directorul Institutului, dl Marmureanu, satul de enormitatile debitate, a avut o reactie de genul “Da, a fost un cutremur. Si care-i problema?” Intrebare la care Corina Dragotescu a luat foc... Dar aberatia nu s-a incheiat aici. Intre doua stiri gen meciul Stelei la Otopeni, duminica dimineata ni se prezinta in direci imagini din zona Vrancea transmise, citez, “din elicopterul Realitatii”. Ce sa vada publicul...ce? Si acum ma gandesc la raspuns. Oarece maguri, o padure, campiile inverzite... o casa? Sau poate undeva in subsidiar baietii sperau sa prinda un cutremur “live” si ei sa fie primii? Mai degraba asta ar fi...

Oricum, ceea ce a fost sambata seara pe Realitatea e la distanta de ani-lumina de ideea de stire impartial si cerebral tratata, atingand, chiar depasind poate stilul tabloido-invaziv de care sunt atat de satul.

PS: Se pare ca si CNA s-a sesizat in legatura cu tonul folosit de anumite posturi de televiziune in relatarile despre cutremur. Nu stiu daca va urma vreo sanctiune, nici nu e relevant, dar, vorba bancului, “mai rasfirati, baieti, mai rasfirati !”

Popa, plutonierul si profesorul

Din diverse surse mediatice am vazut propunerile guvernantilor cu privire la noile grile de salarizare. Modelul? Evident, european. Alcatuirea grilei? Romaneasca 100%. Citind propunerile, am fost frapat de un singur aspect: locurile ocupate de cadrele militare in raport cu echivalentele diverselor meserii civile. Atat locul cat si raportul m-au dus repede la ideile dragi societatilor totalitariste. Argumentele sunt urmatoarele:
In totalitarism, cine voia sa aiba un serviciu sigur, pe bani multi si fara bataie de cap alegea ori cariera militara, ori pe cea de militian. In ambele cazuri, munca efectiva era subtire spre deloc, salariul, mare si plin de sporuri (spor de noapte, de grad, de functie, de diverse altele), hainele erau haine, popota era popota, aveai acces la diverse locuri de recreere cu circuit inchis (un hotelas la munte sau la mare, o carciumioara cat mai la sosea si cu preturi cat mai mici) si multe alte avantaje specifice, singura indatorire a „baietilor” fiind ca, in caz de Doamne fereste, sa apere „greii” de la putere. Mai mult, daca erai militian, erai investit si cu destula putere pentru a deveni „tatic” in relatiile cu orice comerciant, in particular, dar si cu oricine, in general.
Vremurile astea s-au dus, sechelele se mai vad inca. Observ chiar o revigorare a acestui tip de mentalitate. De ce? Simplu. Citind propunerile, mi-a sarit in ochi urmatorul aspect, citez: „Functia de medic primar de clinica ar urma sa fie echivalata ca salarizare cu cea de conferentiar universitar, capitan...” Pentru cine nu vede nimic neobisnuit o sa deslusesc imediat: un capitan este echivalat cu un medic primar de clinica sau cu un conferentiar universitar. Pe ce criterii? Pentru a putea deveni capitan este nevoie sa se indeplineasca doua conditii: Scoala militara (trei ani) si ceva vechime in armata. Un medic primar sau un conferentiar universitar trec prin atatia ani de studii pentru a ajunge sa ocupe pozitiile respective incat insumeaza atat scoala militara cat si vechimea capitanului mai sus pomenit. Deci criteriul „scolarizare” cade. Alt criteriu? Nu-l stiu, exceptand sechelele vremurilor mentionate mai sus. Personal ma revolta desi stiu ca de-aia nu mai pot ei. Dar daca de-aia nu mai pot ei, poate o sa putem noi, nu de alta, dar un profesor de liceu cu gradul 1 si 10 ani vechime este echivalat cu un plutonier (adjutant, ce-i drept), cu un sublocotenent (adica orice proaspat absolvent de scoala de ofiteri), ba chiar (si asta-i de rasul curcilor) cu un popa. Si daca popii mai au vreo cutie a milei iar militarii acele drepturi despre care pomeneam mai sus (ce, va inchipuiati ca li s-au luat?), profesorii ce au? Bataie de cap, manuale alternative – alternative la ce? -, doua-trei haine pe care le-mbraca prin rotatie, o masa de pustani ale caror unice preocupari sunt modelul de telefon sau cel al hainelor... si, nu in ultimul rand, ce-a mai facut Jiji – cool tip! Sa nu ne mai mire deci ca din ce in ce mai multi romani cresc in spiritul „jmekeriei”, al voleiului cu pisica si efectueaza exercitii de admiratie a „valorilor” gen Jiji sau Virinel & stuff... Si n-as da integral vina pe media. In fond, aceasta ofera ce se cere; daca nu ma credeti, comparati audientele de pe TVR Cultural cu cele de pe OTV sau cele de pe Mezzo cu cele de pe KissTV.
Mai in gluma, mai in serios, ziceam cateodata ca-mi pare rau ca nu m-am facut popa. Acum imi pare bine... capitan trebuia sa ma fac. Mi-e si frica sa ma gandesc ce leafa as fi putut avea dac-ajungeam maior :)

Doi serpi de dudau*

Intr-un campionat precum al nostru, foarte rar poti vedea un meci asa cum a fost cel de aseara, “U” Craiova – Dinamo. Mai mult decat traditia de peste 45 de ani, trei factori au fost peste ceea ce inseamna in mod normal un derby: Cei sapte ani de cand Stiinta nu a mai batut pe Dinamo, celebra strigare a galeriei dinamoviste “Zece cizme si-un Papuc”, dupa acel umilitor 8 – 0 din 1966 - Papuc fiind portarul echipei oltene din acea vreme -, rezultat care nu se uita, si, mai ales, ceea ce blestemul Craiovei, Netoiu, a facut in urma cu sase ani, cand nu mai putin de 12 jucatori ai Stiintei s-au transferat la Dinamo, aceasta fiind cauza principala al retrogradarii din 2005. Privita din aceste perspective, partida de aseara, ca dealtfel orice meci dintre Stiinta si Dinamo, a insemnat foarte mult. Alaturi de F.C. Arges, “U” Craiova a fost singura echipa care a tinut piept atat cat a putut tavalugului bucurestean timp de multi ani, in special cand “mositele” de militie, respectiv armata, Dinamo si Steaua faceau ce voiau atat din campionatul intern, cat si din celelalte echipe. Stranie imagine sa-i vezi pe Lung si Ungureanu la Steaua sau pe Balaci la Dinamo, nu ?!?
Singurul rebel al acelor vremuri, Gica Popescu, a ales sa se reintoarca (dupa Eindhoven, Tottenham, Barcelona, Lecce si Galatasaray) tot la Dinamo… Mult prea mult pentru orice suporter adevarat al Stiintei.
Ei bine, oltenii nu uita si, chiar daca sunt din fire impulsivi, dovedesc ca au rabdare. Cunoscutele versuri “Cin' se ia cu mine bine / Ii dau haina de pe mine. / Cin' se ia cu mine rau / Sa-l pazeasca Dumnezeu / Ca sunt sarpe de dudau” au fost ignorate de dinamovisti si asta le-a fost fatal. Seara trecuta, oltenii au reusit ceea ce este considerat a fi scorul perfect. Daca 1 - 0 poate tine de noroc si 3 - 0, de o superioritate clara, cel inregistrat la finalul meciului (2 - 0) datorat "muscaturilor' celor doi frati Costea reprezinta ceea ce in limbajul cronicarilor de fotbal se numeste “fara drept de apel”. Nu au vrut sa-i umileasca (repriza a doua a dovedit clar asta), dar nici nu i-au lasat pe dinamovisti sa faca nimic pe teren. Bara lui Niculescu din finalul primei reprize a fost doar o frumoasa realizare tehnica iesita dintr-o faza fixa. Jocul colectiv al dinamovistilor a fost “stins”, insa, la marginea careului de 16 metri al Stiintei, antrenorul Napoli impunand un stil italian care a facut echipa adversa sa semene cu un peste ce se zbate in van pe uscat. Si inca o observatie: tehnicitatea oltenilor este, intr-un fel, unica. E drept ca Prepelita e argesean sau Woobay, din Sierra Leone, dar si in echipa Craiovei Maxima erau jucatori care s-au integrat perfect, fara a fi olteni (Negrila e brailean, Lung, maramuresan sau Stefanescu, bucurestean). Importante sunt spiritul de echipa, omogenitatea acesteia, pepiniera de talente din Oltenia si palmaresul pe care Stiinta il are in istoria fotbalului, lucru care ii face pe toti “olteni”, indiferent unde s-ar fi nascut. Pe de alta parte, s-a observat ca dinamovistii au jucat acest meci ca pe unul dinainte pierdut, gestul incalificabil al lui Claudiu Niculescu spunand tot despre incapacitatea de a atinge mentaliatea de lider pe care au avut-o in partidele precedente. Daca ar fi sa fiu un pic ironic, as spune ca masurile de la costum pentru fratii Costea despre care pomenea antrenorul dinamovist au fost luate gresit.
Peste toate raman golul de generic de 1 - 0, fair-play-ul lui Vasile Turcu si al lui Rednic, realismul lui Mititelu si spargerea acelui complex dinamovist care dura de sapte ani. Multumesc, Stiinta, respect, Dinamo !

*dudau = matraguna