Intr-un campionat precum al nostru, foarte rar poti vedea un meci asa cum a fost cel de aseara, “U” Craiova – Dinamo. Mai mult decat traditia de peste 45 de ani, trei factori au fost peste ceea ce inseamna in mod normal un derby: Cei sapte ani de cand Stiinta nu a mai batut pe Dinamo, celebra strigare a galeriei dinamoviste “Zece cizme si-un Papuc”, dupa acel umilitor 8 – 0 din 1966 - Papuc fiind portarul echipei oltene din acea vreme -, rezultat care nu se uita, si, mai ales, ceea ce blestemul Craiovei, Netoiu, a facut in urma cu sase ani, cand nu mai putin de 12 jucatori ai Stiintei s-au transferat la Dinamo, aceasta fiind cauza principala al retrogradarii din 2005. Privita din aceste perspective, partida de aseara, ca dealtfel orice meci dintre Stiinta si Dinamo, a insemnat foarte mult. Alaturi de F.C. Arges, “U” Craiova a fost singura echipa care a tinut piept atat cat a putut tavalugului bucurestean timp de multi ani, in special cand “mositele” de militie, respectiv armata, Dinamo si Steaua faceau ce voiau atat din campionatul intern, cat si din celelalte echipe. Stranie imagine sa-i vezi pe Lung si Ungureanu la Steaua sau pe Balaci la Dinamo, nu ?!?
Singurul rebel al acelor vremuri, Gica Popescu, a ales sa se reintoarca (dupa Eindhoven, Tottenham, Barcelona, Lecce si Galatasaray) tot la Dinamo… Mult prea mult pentru orice suporter adevarat al Stiintei.
Ei bine, oltenii nu uita si, chiar daca sunt din fire impulsivi, dovedesc ca au rabdare. Cunoscutele versuri “Cin' se ia cu mine bine / Ii dau haina de pe mine. / Cin' se ia cu mine rau / Sa-l pazeasca Dumnezeu / Ca sunt sarpe de dudau” au fost ignorate de dinamovisti si asta le-a fost fatal. Seara trecuta, oltenii au reusit ceea ce este considerat a fi scorul perfect. Daca 1 - 0 poate tine de noroc si 3 - 0, de o superioritate clara, cel inregistrat la finalul meciului (2 - 0) datorat "muscaturilor' celor doi frati Costea reprezinta ceea ce in limbajul cronicarilor de fotbal se numeste “fara drept de apel”. Nu au vrut sa-i umileasca (repriza a doua a dovedit clar asta), dar nici nu i-au lasat pe dinamovisti sa faca nimic pe teren. Bara lui Niculescu din finalul primei reprize a fost doar o frumoasa realizare tehnica iesita dintr-o faza fixa. Jocul colectiv al dinamovistilor a fost “stins”, insa, la marginea careului de 16 metri al Stiintei, antrenorul Napoli impunand un stil italian care a facut echipa adversa sa semene cu un peste ce se zbate in van pe uscat. Si inca o observatie: tehnicitatea oltenilor este, intr-un fel, unica. E drept ca Prepelita e argesean sau Woobay, din Sierra Leone, dar si in echipa Craiovei Maxima erau jucatori care s-au integrat perfect, fara a fi olteni (Negrila e brailean, Lung, maramuresan sau Stefanescu, bucurestean). Importante sunt spiritul de echipa, omogenitatea acesteia, pepiniera de talente din Oltenia si palmaresul pe care Stiinta il are in istoria fotbalului, lucru care ii face pe toti “olteni”, indiferent unde s-ar fi nascut. Pe de alta parte, s-a observat ca dinamovistii au jucat acest meci ca pe unul dinainte pierdut, gestul incalificabil al lui Claudiu Niculescu spunand tot despre incapacitatea de a atinge mentaliatea de lider pe care au avut-o in partidele precedente. Daca ar fi sa fiu un pic ironic, as spune ca masurile de la costum pentru fratii Costea despre care pomenea antrenorul dinamovist au fost luate gresit.
Peste toate raman golul de generic de 1 - 0, fair-play-ul lui Vasile Turcu si al lui Rednic, realismul lui Mititelu si spargerea acelui complex dinamovist care dura de sapte ani. Multumesc, Stiinta, respect, Dinamo !
*dudau = matraguna
Singurul rebel al acelor vremuri, Gica Popescu, a ales sa se reintoarca (dupa Eindhoven, Tottenham, Barcelona, Lecce si Galatasaray) tot la Dinamo… Mult prea mult pentru orice suporter adevarat al Stiintei.
Ei bine, oltenii nu uita si, chiar daca sunt din fire impulsivi, dovedesc ca au rabdare. Cunoscutele versuri “Cin' se ia cu mine bine / Ii dau haina de pe mine. / Cin' se ia cu mine rau / Sa-l pazeasca Dumnezeu / Ca sunt sarpe de dudau” au fost ignorate de dinamovisti si asta le-a fost fatal. Seara trecuta, oltenii au reusit ceea ce este considerat a fi scorul perfect. Daca 1 - 0 poate tine de noroc si 3 - 0, de o superioritate clara, cel inregistrat la finalul meciului (2 - 0) datorat "muscaturilor' celor doi frati Costea reprezinta ceea ce in limbajul cronicarilor de fotbal se numeste “fara drept de apel”. Nu au vrut sa-i umileasca (repriza a doua a dovedit clar asta), dar nici nu i-au lasat pe dinamovisti sa faca nimic pe teren. Bara lui Niculescu din finalul primei reprize a fost doar o frumoasa realizare tehnica iesita dintr-o faza fixa. Jocul colectiv al dinamovistilor a fost “stins”, insa, la marginea careului de 16 metri al Stiintei, antrenorul Napoli impunand un stil italian care a facut echipa adversa sa semene cu un peste ce se zbate in van pe uscat. Si inca o observatie: tehnicitatea oltenilor este, intr-un fel, unica. E drept ca Prepelita e argesean sau Woobay, din Sierra Leone, dar si in echipa Craiovei Maxima erau jucatori care s-au integrat perfect, fara a fi olteni (Negrila e brailean, Lung, maramuresan sau Stefanescu, bucurestean). Importante sunt spiritul de echipa, omogenitatea acesteia, pepiniera de talente din Oltenia si palmaresul pe care Stiinta il are in istoria fotbalului, lucru care ii face pe toti “olteni”, indiferent unde s-ar fi nascut. Pe de alta parte, s-a observat ca dinamovistii au jucat acest meci ca pe unul dinainte pierdut, gestul incalificabil al lui Claudiu Niculescu spunand tot despre incapacitatea de a atinge mentaliatea de lider pe care au avut-o in partidele precedente. Daca ar fi sa fiu un pic ironic, as spune ca masurile de la costum pentru fratii Costea despre care pomenea antrenorul dinamovist au fost luate gresit.
Peste toate raman golul de generic de 1 - 0, fair-play-ul lui Vasile Turcu si al lui Rednic, realismul lui Mititelu si spargerea acelui complex dinamovist care dura de sapte ani. Multumesc, Stiinta, respect, Dinamo !
*dudau = matraguna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu