marți, 23 iunie 2009

Pur si simplu

Iata ca a trecut mai mult de o luna de cand n-am mai scris nimic pe blog. Nu pot spune ca in timpul ce-a trecut nu s-a intamplat nimic, dimpotriva. Din toate unghiurile din care-as privi as vedea noutati, lucruri interesante si mai putin interesante, evenimente indiferente mie sau care mi-au marcat clar viata. Retrospectiv, luna care a trecut a fost agitata… pe alocuri prea agitata. Poate asta e si cauza pentru care nu am mai pus niciun gand pe foaia asta. Prea multe evenimente in prea putin timp si, in plus, un sentiment de inutilitate in fata acestora. Dar, inutil sau nu, dracusorul m-a zgandarit sa incep aceasta foaie noua. Sa scriu despre viata politica… suntem cu totii satui. Despre fotbal… in sfarsit, s-a terminat si asta. Sa scriu despre oameni… as face-o, dar, cu tendinta mea de a critica multe din tot ce-aud (nu mai invat odata masura asta…), ori as scrie despre ineptii auzite pe ici, pe colo, ori as transforma tema intr-un mic solilocviu despre societate. Si nu, chiar nu vreau sa critic, sa analizez sau sa mai stiu eu ce. Vreau pur si simplu sa scriu, nu-mi pasa daca sunt citit (al naibii orgoliul asta, mare parsiv !) si nici daca parerile celor care totusi o vor face sunt pozitive, negative sau deloc. Ploaia de aseara a racorit orasul, praful s-a mai asezat si verdele a reinceput sa apara. Lumea e-n vacanta si asta se vede; orasul e mai lejer, atmosfera, mai respirabila… parca totul, in ciuda rutinei de zi cu zi, e mai frumos. Daca as putea sa tin si televizorul inchis, ar fi intr-adevar ceva. Curios lucru cum adevaruri pe care le stiu, ba mai mult, le pot explica si altora, mie-mi sunt nefolositoare… dar cred ca nu sunt singurul bun la teorie si vax la aplicarea ei. Oricum, am (re)descoperit in ultima vreme placerea de a invata lucruri noi si de a deschide niste usi in spatele carora stiam vag c-ar putea fi ceva care sa-mi placa, dar care din cauza comoditatii au ramas inchise pana acum. Vom vedea ce va mai fi; pana una-alta, am incercat sa scriu despre nimic, fara ca asta sa-mi umbreasca placerea de-a face asta doar de dragul actului in sine.
PS: Daca tot am adus vorba despre televizor, mai jos gasiti parerea celor de la System Of A Down. Intr-o masura covarsitoare, au dreptate.
http://www.220.ro/pC4p7NSbxe/System-Of-A-Down-Violent-Pornography

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu