Bona noastra cea de toate zilele

De ieri-seara, cazul bonei care a fost filmata brutalizand copiii unei familii la care era angajata pentru a-i ingriji a provocat o larga dezbatere in opinia publica urbana de la noi. De la reactii de genul “mama e de vina, bona e ok, ca doar bataia-i rupta din rai” la cele “dac-ar fi facut asa cu fiul meu o bateam pana se kk pe ea”, reactii cu valente pronuntat maniheiste au umplut spatiile mediatic si virtual. Ambele tipuri de reactie nu reflecta in fond decat stadiul real de civilizare a societatii, pentru ca ne-am dresat sa ne controlam starile in situatii cu impact emotional redus, dar cand vorbim despre subiecte cu impact emotional puternic, fondul nostru se ridica brusc la suprafata, relevandu-ne adevaratul eu.

Parerea mea e ca adevarul e, ca de obicei, undeva la mijloc. Respectiva bona este orice in afara de titulatura mai sus mentionata; mie-mi pare o pensionara, genul telenovelistic, care a gasit mijlocul de a face un ban gramada, cu o filosofie populara de tipul “nu-mi trebuie carte, eu am scoala vietii”. Ce pretentii sa ai de la cineva fara pic de pregatire de specialitate (nici macar vreun curs de psihologia copilului) ? Ce sa stie in afara de diferite pedepse corporale in cazul in care copiii nu sunt smirna in fata ei ? Asa a fost crescuta, asa si-a crescut propriile progenituri... asa face si cu altii. Scoala vietii, nu ?
De aceea consider ca responsabilitatea revine si celor care angajeaza astfel de persoane (recomandate sau nu) pentru ce urmeaza a se intampla cu propriii copii. Modul in care a fost prezentat cazul reprezinta o alta discutie, nu mi se pare deontologic (pentru referinte, orice carte in care sunt descrise tehnici de manipulare mediatica e suficienta), urmarindu-se doar declansarea cat mai virulenta a impactului emotional.
Dupa cum spuneam, parintii s-au complacut in a angaja fara contract de munca. Este o vina, nu ? Unii ar numi asta "munca la negru", care - daca ar fi practicata de vreo firma cat de mica - ar aduce 'jdemii de controale, garzi financiare si Dumnezeu mai stie ce. Si asta pentru ca angajarea "la negru" eludeaza statul de niste impozite si taxe. Stau si ma intreb de ce nu se aplica aceeasi oca si in cazul persoanelor particulare? Pentru ca daca parintii celor doi copii isi permit a da 1500 de lei lunar basca prime de sarbatori - si sunt convins ca pentru suma asta ar fi putut angaja o persoana supercalificata - inseamna ca profitul pe care respectivele persoane fizice il au in urma serviciului e frumusel... numai ca statul e privat in continuare de taxele si impozitele aferente. Ar exista metoda PFA, caz in care s-ar termina cu aceste intelegeri fara baza legala; ba mai mult, respectivele bone ar intra si in circuitul oficial al agentiilor de recrutare. Dar poate cer eu prea mult.
Nu vreau sa fiu inteles gresit, inceperea urmaririi penale a individei este absolut necesara. Dar singurele victime reale ale acestui caz raman copiii. Pentru binele lor vreau sa cred ca ce li s-a intamplat nu va lasa sechele psihice. Nu de alta, dar de foarte multe ori acestea sunt ireversibile, neputand fi decat cel mult controlate si temperate. Si o ultima parere: Pentru toti amatorii de bone necalificate, in cazul in care sunt incantati de persoana ce urmeaza a se ocupa de copii, un sfat: Luati orice borcanas de piure de legume (dupa care copiii sunt innebuniti) si incercati sa mancati din el. Veti constata, daca nu stiti, ca are un gust absolut ciudat pentru un adult. Ce vreau sa spun cu asta ? Simplu, ceea ce pe ei ii incanta noua nu ne place si invers. De ce si invers ? La fel de simplu, nici copiii nu se omoara dupa bere, fripturi sau ciorba de burta.

Turnul de fildes

In ultima vreme se poate observa o alunecare din ce in ce mai pronuntata a generatiei tinere si nu numai catre modelele suburbane de muzica. Impotriva acestui adevarat fenomen, localurile particulare - cluburi, cafenele sau ceainarii - sau concertele organizate din ce in ce mai des, iau atitudine cum pot: O seara de jazz, un festival folk, un concert rock…

Sa ne uitam putin si la ce se intampla in ograda muzicala ce apartine financiar si logistic in exclusivitate statului. O latura importanta a muzicii a ramas neocupata si se pare ca asa va mai ramane o vreme: muzica simfonica. De ce spun asta ? Urmarind programul stagiunilor din ultimii ani de la Ateneu sau de la Sala Radio, observ un aspect care duce la o concluzie: Programul aproape elitist pe care acesta il ofera, deci, in concluzie, lipsa aproape totala a concertelor continand integral sau partial operele foarte cunoscute ale marilor compozitori.

De exemplu, scoala rusa de pian este foarte bine reprezentata. Dar nici dac-am dat cu tunul, n-am vazut Concertul nr 1 pentru pian si orchestra al lui Ceaikovski. Trecand la compozitori, marile creatii ale lui Grieg, Smetana, Dvorak, ca sa nu mai zic de Beethoven sau Mozart sunt ca si cum n-ar fi. Noroc cu Festivalul Enescu, unde mai poti asculta o celebra Rapsodie Romana.

Cred ca e destul de convenabil sa te inchizi intr-un turn de fildes pe care sa lipesti inscriptia pour les connaisseurs. Procedand insa in acest fel, nu se reuseste decat indepartarea potentialilor viitori melomani de acest gen muzical. O sa mi se spuna ca nu exista fonduri pentru organizarea de spectacole speciale continand bucatile muzicale mai sus-mentionate. Poate ca e adevarat, dar daca s-ar incerca, nu cred ca lipsa spectatorilor ar fi o problema.

Avem insa o televiziune nationala. Cu tristete o spun, Iosif Sava nu mai este, Leonard Bernstein, nici el. De ce oare Televiziunea Romana nu mai incearca sa ne imbie iar cu “Serata muzicala” sau cu vestitele lectii ale lui Bernstein, chiar asa, vechi si alb-negru ? Chiar nu au loc nicaieri ? Poate sunt nostalgic, dar vazand halul in care a ajuns noua generatie, imi vine in minte o imagine tragicomica in care tinerii de azi sunt asezati ca intr-o sala de clasa, in timp ce Iosif Sava, cu vocea lui inconfundabila, pronunta adanc: Bach…

P.S. Pentru a fi mai clar despre ce vorbesc, am creat un playlist continand cateva dintre compozitiile clasice foarte cunoscute:

http://www.youtube.com/view_play_list?p=81D94F5EE148BE59

Intrebari fara raspuns (deocamdata)

Radu Mazare are doua caracteristici. E primarul Constantei si, deasemenea, e un gigolo de cartier care crede ca tupeul in cantitate suficienta este de ajuns pentru a se purta precum un feudal. Intrucat comportamentul lui nu aduce cu cel al persoanelor de vita nobila, mai degraba imi pare a fi un arendas caruia i s-a dat toata puterea pe mana. Ei bine, cateodata mintea lui Mazare scoate la iveala cate o idee “minunata”, precum aceea de a se imbraca in uniforma de ofiter al Wermachtului si de a defila asa in public. Recunosc ca uniformele ofiterilor germani din al Doilea Razboi Mondial erau cele mai elegante dintre toate cele ale marilor combatanti, dar gestul reprezinta o neglijenta politica majora pe care ziaristii din toata lumea n-au scapat-o. Asa ca vestea a ajuns si in Israel si, in consecinta, Centrul Simon Wiesenthal a cerut demisia acestuia, precum si scuze publice in legatura cu gafa de mai sus. Scuzele le-am primit toti cei surprinsi neplacut de gestul sau. Cu demisia, insa, e clar ca cei de-acolo nu stiu cum sta treaba in Romania. Noi stim, asa ca nu ma lansez in explicatii inutile. Oricum, dom' Nae Catavencu poate sa stea linistit. Avem si noi falitii nostri.
Punand punct subiectului Mazare, un scandal de proportii si mai mari este in plina desfasurare in aceste zile, cel al clinicii de fertilizare in vitro Sabyc, de felui ei israeliana, dar cu activitate exclusiv in Romania. Din fericire pentru noi, in acest scandal suntem “baietii buni”. Ce s-a intamplat se stie din mass-media. Ce nu inteleg eu sunt doua lucruri: In ce masura nou-nascutii rezultati din fertilizarile femeilor israeliene cu ovule provenite de la nonevreice sunt evrei (daca nu se stie, la evrei mostenirea acestei calitati se face exclusiv pe linie materna) si, a doua nelamurire, de ce informarea donatorilor – in proportie foarte mare femei cu un nivel de trai si cultural scazute – asupra riscurilor la care se expun a fost atat de insuficienta.
Pentru prima nelamurire, nu trebuie sa caut eu raspunsuri, sunt convins ca rabinii si Tora vor rezolva problema. Pentru a doua nelamurire, raspunsul este evident, dar, citez din declaratia presedintelui Colegiului Medicilor: La clinica Sabyc s-au incalcat norme elementare ale eticii. Medicii de aici pot fi comparati cu cei de la Auschwitz. Poate multi nu stiu, dar in aceste lagare, pentru efectuarea experientelor medicale, pe langa cei selectionati impotriva vointei lor, un procent deloc de neglijat era format din voluntari care beneficiau de diverse avantaje (printre altele erau scutiti de la munca silnica de care aveau parte ceilalti), dar care se puteau imbolnavi sau chiar muri in urma acestora. Cam ca la Sabyc, diferenta majora si dureroasa fiind ca oamenii aceia erau detinuti.
Simon Wiesenthal si-a dedicat intreaga viata prinderii si aducerii in fata justitiei a criminalilor nazisti. Marele succes s-a numit Adolf Eichmann, colonel SS, unul dintre promotorii si organizatorii asa-numitei „solutii finale”. Marele insucces, Joseph Mengele, medic-sef la Birkenau, care a experimentat pe oameni lucruri pe care mintea nu poate sa le cuprinda, fapt pentru care a fost atat de cautat. Cum ar fi ca Centrul care-i poarta numele sa vada paralela intre trecut si prezent si sa incerce sa comenteze putin si aceste practici anormale ale clinicii israeliene Sabyc ? Stiu ca n-o sa se intample, dar daca ministrul sanatatii israelian stia despre asta inca din 2000, sunt convins ca Mazare o sa-si dea demisia odata cu acesta din urma.

C'est normal

Bunele maniere ne invata ca in Franta, printre alte calitati care il definesc, un domn nu trebuie sa se mire niciodata. Indiferent de episod, de la o intamplare penibila pana la o situatie periculoasa, acesta trebuie privit cu detasare si cu expresia “c’est normal” (e normal). Normalitatea aceasta trebuie gasita in functie de persoana (persoanele) si - sau de conjunctura social-politica in care apare acest episod. Recunosc ca nu sunt genul pe care sa-l mai mire multe lucruri, totusi, uneori nici macar explicatiile date de manualele de psihopatologie nu par a fi suficiente. Concret, acum cateva zile, o stire gen “de la ora 5” m-a facut sa nu pot apela la aceasta reactie mintala. Mai precis, un copil de sase ani a fost abuzat sexual de mama lui, scena fiind filmata integral de... tatal acestuia. Stirea asta m-a depasit intr-atat incat nu am putut apela la acest “e normal”, nu de alta, dar nu e, indiferent ce explicatii ai incerca sa gasesti. Nici situatia financiara modesta a familiei, nici vreo conjunctura economico-sociala, nici... nimic nu poate fi pe intelesul meu, nu exista niciun colt de care sa ma fi putut agata; era, pur si simplu, socant de abrupta.
Alta stire, in care de data asta absurdul este acoperit de lege (sau, mai bine zis de lipsa ei), este cea despre cei trei oameni morti intr-un accident de circulatie, masina in care erau ciocnindu-se de... un cal aparut, nu se stie cum, in mijlocul soselei. Absurdul insa abia acum vine... Politia se da de ceasul mortii sa gaseasca proprietarul copitatului pentru a-i putea da o amenda de vreo cateva milioane de lei (vechi, ce credeati ?) pentru ca a lasat animalul nesupravegheat. Nu tu omor din culpa, nu tu nimic altceva... dar asta pentru ca nu prevede legea. Nici pentru aceasta din urma chestiune n-am putut sa aplic regula “c’est normal”.
O a treia si ultima stire despre care vreau sa vorbesc aici este cea legata de decizia ANAF prin care cluburile vor fi obligate sa plateasca si contributiile sociale pentru persoanele incadrate (de la sportivi pina la personalul administrativ). “Blasfemie !” striga Mitica. “Sperjur !!” ii tine isonul Naşul... “Ne retragem din fotbal !!!” cânta-n cor “investitorii strategici” din fotbalul romanesc. Ei bine, da... In sfarsit o stire care ma linisteste. Nu de alta, dar dac-ar da bunul Dumnezeu sa se aplice atat decizia ANAF cat, mai ales, cea a patronilor de mucava care paraziteaza fotbalul de atata vreme, as putea sa rasuflu usurat: C’est normal !