In ultima vreme se poate observa o alunecare din ce in ce mai pronuntata a generatiei tinere si nu numai catre modelele suburbane de muzica. Impotriva acestui adevarat fenomen, localurile particulare - cluburi, cafenele sau ceainarii - sau concertele organizate din ce in ce mai des, iau atitudine cum pot: O seara de jazz, un festival folk, un concert rock…
Sa ne uitam putin si la ce se intampla in ograda muzicala ce apartine financiar si logistic in exclusivitate statului. O latura importanta a muzicii a ramas neocupata si se pare ca asa va mai ramane o vreme: muzica simfonica. De ce spun asta ? Urmarind programul stagiunilor din ultimii ani de la Ateneu sau de la Sala Radio, observ un aspect care duce la o concluzie: Programul aproape elitist pe care acesta il ofera, deci, in concluzie, lipsa aproape totala a concertelor continand integral sau partial operele foarte cunoscute ale marilor compozitori.
De exemplu, scoala rusa de pian este foarte bine reprezentata. Dar nici dac-am dat cu tunul, n-am vazut Concertul nr 1 pentru pian si orchestra al lui Ceaikovski. Trecand la compozitori, marile creatii ale lui Grieg, Smetana, Dvorak, ca sa nu mai zic de Beethoven sau Mozart sunt ca si cum n-ar fi. Noroc cu Festivalul Enescu, unde mai poti asculta o celebra Rapsodie Romana.
Cred ca e destul de convenabil sa te inchizi intr-un turn de fildes pe care sa lipesti inscriptia pour les connaisseurs. Procedand insa in acest fel, nu se reuseste decat indepartarea potentialilor viitori melomani de acest gen muzical. O sa mi se spuna ca nu exista fonduri pentru organizarea de spectacole speciale continand bucatile muzicale mai sus-mentionate. Poate ca e adevarat, dar daca s-ar incerca, nu cred ca lipsa spectatorilor ar fi o problema.
Avem insa o televiziune nationala. Cu tristete o spun, Iosif Sava nu mai este, Leonard Bernstein, nici el. De ce oare Televiziunea Romana nu mai incearca sa ne imbie iar cu “Serata muzicala” sau cu vestitele lectii ale lui Bernstein, chiar asa, vechi si alb-negru ? Chiar nu au loc nicaieri ? Poate sunt nostalgic, dar vazand halul in care a ajuns noua generatie, imi vine in minte o imagine tragicomica in care tinerii de azi sunt asezati ca intr-o sala de clasa, in timp ce Iosif Sava, cu vocea lui inconfundabila, pronunta adanc: Bach…
P.S. Pentru a fi mai clar despre ce vorbesc, am creat un playlist continand cateva dintre compozitiile clasice foarte cunoscute:
Traim niste vremuri in care totul este atat de nesigur si de schimbator incat parca nici noi, cei care tanjim dupa acea lume din turnul de fildes "pour les connaisseurs", nu mai avem ragazul sa ne bucuram de ea.
RăspundețiȘtergereNoi avem avantajul de a avea amintirea unor vremuri cand ascultam muzica buna, cand ne intalneam si ne bucuram impreuna cu altii de momente unice, cand ieseam la un concert, cand ne bucuram de cate un festival de chitara clasica sau de unul de concert de camera... Erau vremuri cand timpul avea rabdare cu noi si noi gaseam sa-l umplem cu astfel de lucruri minunate.
Acum pragmatismul a acaparat in atat de mare masura tot, incat totul e gandit in termeni de rentabilitate, o emisiune culturala la televizor, fie si la televiziunea publica, pe un post cultural, tot in termeni de rentabilitate este gandit. Si atata vreme cat rentabilitatea se raporteaza la public, iar publicul se pierde pe internet, prin cluburi sau cu masina prin oras, tot ce ramane de facut este sa fie destul de trendy ca sa mai capteze atentia unui public care sa fie in target, din punct de vedere al rentabilitatii financiare.
Da, din pacate totul ajunge sa fie raportat la bani si de fapt aceasta este marea schimbare cu care, noi, cei care am cunoscut si alte vremuri, nu neaparat mai bune, dar altfel, ne obisnuim greu..