Nimic

...

“Patimile dupa Pitesti”, un roman-document

Borna de hotar a literaturii anticomuniste, “Patimile dupa Pitesti” reprezinta o marturie cutremuratoare despre o realitate ascunsa cu grija vreme de peste 35 de ani. Citind-o, ai senzatia ca patrunzi intr-un melanj de imaginar si real, un cosmar grotesc, cu mici sclipiri de luciditate vecina cu nebunia, faptele descrise fiind, parca, relatate de un bolnav aflat in plina criza de delirium tremens. Goma a stiut exact cum sa-l faca pe cititor sa paraseasca locul cald al fotoliului de lectura si sa-l arunce, fara sa-i ofere vreo posibilitate de a se apara, in lumea cruda a reeducarii comuniste. Asa a fost, fie ca-ti place sau nu este mottoul ce strabate intregul volum. Eroul principal, Vasile, descopera ca, ceea ce la inceput parea un handicap major – rana de la genunchi – devine un avantaj prin instalarea acestuia pe un “loc de onoare” (un pat ce oferea o vedere de ansamblu asupra intregii celule), privilegiu oferit de atotputernicul Eugen Turcanu, seful celulei.
Procesul vindecarii ranii se desfasoara paralel cu cel al reeducarii detinutilor, frica initiala a eroului transformandu-se cu timpul intr-o rezistenta pasiva. In aceasta idee, este de remarcat renuntarea treptata la lumea imaginara a acestuia si acceptarea realitatii inchisorii. Cei “de afara" (Elisav, Seilva) se estompeaza incet-incet, locul lor fiind luat de omniprezentii Turcanu, Bogdanovici, Furhmann, Pop Cornel. Dialogurile sunt scurte, de multe ori, sarcastice. Filosofia, cultura, civilizatia nu au ce cauta in Celula 4 Spital. Un singur lucru conteaza: scaparea din iad. Unii aleg martiriul, altora le este impus. Putini aleg sa colaboreze, trecand in tabara tortionarilor.
Aceasta a fost infernala gaselnita a experimentlui Pitesti: lipsa unei linii de demarcatie intre tortionari si detinuti. Nu exista niciun zid, nicio usa, tortionarii erau cu tine permanent, 24 din 24, urmarind fiecare miscare, fiecare respiratie, fiecare privire. Aici Goma exceleaza printr-o descriere cruda si fara a pastisiza (lucru dificil de realizat, avand in vedere lucrarile despre gulag aparute anterior) atat teroarea fizica, cat si cea psihica la care erau supusi detinutii. Furhmann atrage moartea cu ajutorul sarcasmului, Bogdanovici innebuneste din cauza torturii. Moartea acestuia din urma este de neimaginat pentru orice minte sanatoasa, martiriul la care este supus atingand proportii epice. Sarbatoarea Invierii Domnului este, de asemenea, de o schizofrenie totala, orice simbol religios fiind vulgarizat la modul absolut.
Sfarsitul romanului reprezinta si sfarsitul experimentului Pitesti. Nu este urmarita evolutia in timp a supravietuitorilor, povestea se “rupe” odata cu inchiderea definitiva a usii celulei. Nu raman in urma decat marturia rece, zidurile patate de sange si un mare gol in care se strecoara din cand in cand o singura intrebare: “De ce?”
Un roman care trebuie citit nu neaparat pentru valoarea literara, cat pentru cea documentara, “Patimile dupa Pitesti” este cu certitudine o carte ce depaseste inutilele (si, poate, inevitabilele) discutii despre autorul sau. Controversat sau nu, Paul Goma ne-a oferit o marturie despre ceea ce a fost. Infernul, in toata hidosenia lui.

Mircea Geoana – victima colaterala

E o mare bulibaseala in viata politica romaneasca. Cu totii am vazut euforia postelectorala a celor de la PSD – PNL – PC – UDMR, ba, undeva in spate, si hlizeala lui Jiji, razboinicul luminii stinse, venit nu singur in Kiseleff, ci impreuna cu sefu’ Vadim. Dupa multumiri a la Premiul Oscar – sotie, copii, mama, tata, Crin – si topaieli a la Ghencea, peste noapte a venit marea deziluzie. Pentru ei, nu pentru mine, evident. De ce evident?

In primul rand (si cel mai important), Geoana este un om slab. Cu o personalitate stearsa, este intr-adevar omul potrivit pentru functia de presedinte PSD, dar atat. In PSD poate fi manevrat de maestri ca Iliescu, Hrebenciuc si altii ca ei. Cu ajutorul lui Geoana, acesti corifei ai manipularii ar fi ajuns (din nou!) sa conduca tara. Cat ne-au costat mandatele lui Iliescu stim. Nu cred ca un nou mandat (indirect, ce-i drept) ar fi fost ce ne trebuia acum.

In alta ordine de idei, a fost mult prea evidenta coalizarea atator forte impotriva unui singur om (ca despre partidul PDL nu prea avem ce spune) pentru ca oricine sa fie macar tentat sa se intrebe “ce-I mana pe ei in lupta?”. Oricum, duminica seara am vazut refacuta (oare s-o fi desfacut realmente vreodata) coalitia, absolut aiuritoare pentru oricine isi aminteste ceva din istoria politica a ultimilor 20 de ani, dintre PSD si PNL, ba mai mult, intre UDMR si… PRM. Despre partidul-antena nu merita sa discut, cred ca toti suntem de acord ca fara televiziuni, PC ar fi fost o idee nascuta moarta.

Era de notorietate ca PSD va iesi de la guvernare cu aproximativ doua luni inainte de alegeri. Oricum nu ma asteptam si nu ma astept la nimic bun de la un partid format din stim noi cine. Pana cand Iliescu nu va iesi (intr-un fel sau altul) din politica romaneasca, PSD nu va putea nici macar visa la sustinerea intelectualilor. Cel mult se va intampla ce am vazut duminica: o parte dintre votantii PNL au pus stampila pe cel al PSD. Si, pe de alta parte, cum poti sa ai credibilitate in fata celor pe care – cica – ii reprezinti atunci cand e arhicunoscut ca vile ca ale lor, colectii de obiecte de arta si participari la evenimente mondene cum au ei nu mai are nimeni? Nu sustin vestimentatia proletara, dar prea au sarit calul.

Ma intristeaza (fara sa ma mire insa) pozitia PNL, partid care a mai platit odata vanitatea de a nu intra intr-o coalitie de dreapta, sloganul “prin noi insine” tinandu-I intre 1992 si 1996 in afara parlamentului. Errare humanum est sed perseverare diabolicum. Prin 1991, Dinu Patriciu a facut de la tribuna parlamentului o declaratie ce a ramas celebra: “Acest guvern e atat de transparent, ca se vede Cotroceniul”. Acum nu numai ca nu-l mai deranjeaza asta, dar se aliaza fara jena cu cel din cauza caruia, in 1990, am asistat la prima divizare a unui partid politic: PNL-ul lui Radu Campeanu (care a mers la guvernare alaturi de FSN) si PNL-AT, al lui Catarama, Patriciu si Tariceanu. E treaba lor, sunt convins insa ca in cazul unor pozitii mai flexibile atat din partea lor, cat si a celor de la PDL, s-ar fi putut (si s-ar putea inca) gasi resurse pentru formarea unui guvern majoritar. UDMR si-a aratat deja disponibilitatea, bascularea asta stanga-dreapta fiind de notorietate, dar nederanjand pe nimeni… in fond, te poti baza pe niste voturi favorabile in parlament, unde mai pui ca au si cel mai disciplinat electorat.

Alternativa ar fi instabilitatea politica prelungita. Cu totii sunt de acord ca nu e buna, ca FMI ne va da… una dupa ceafa in loc de bani, ca investitorii vor fugi care incotro si alte variante mai mult sau mai putin apocaliptice. E si nu e asa; indiferent de scenariile astea, Romania este inca un teren bun pentru investitii, cu o piata a fortei de munca ieftina si calificata, cu niste sindicate ca si inexistente, deci ofera multe avantaje reale, palpabile in raport cu dezavantajele vanturate de analistii dezastrelor. Daca PDL va scapa de cozile de topor care s-au aciuit prin curtea proprie, daca PNL va regandi strategia astfel incat sa se mai linisteasca apele, vom putea avea un guvern stabil si – da, Doamne! – fara genii ca Pogea la Finante sau ca Adomnitei la Educatie. Chiar si Patriciu ar putea fi avantajat, ajungand din nou in pole position–ul pietei energetice din Romania.

Intr-un cuvant, eu cred, sper si vreau sa se poata face ceva in tara asta si fara PSD.

Inapoi la Mama Rusia

Incerc si eu, “impartial” ca tot romanul, sa inteleg ceva din bulibaseala politica de dupa primul tur al alegerilor astora. Stiu ca nu exista prea multe concluzii de tras, insa cele care sunt mi se par de-a dreptul gretoase. Din vestita idee liberala “prin noi insine” s-a ales praful. Cantemir e mai actual ca oricand, a lui strutocamila tronand falnic peste aproape toata viata politica romaneasca. Antonescu, la fel ca Geoana, au fost atinsi concomitent si subit de un lapsus intins pe intreaga a doua jumatate a campaniei pentru turul intai al alegerilor. Mai mult, Antonescu nu mai contabilizeaza nici macar declaratiile postelectorale, alea cu mogulii care l-au furat pe fata si din cauza carora n-a ajuns in turul doi al alegerilor. A uitat si virulenta cu care l-a atacat pe Geoana in legatura cu salariul nu stiu carui neam de-al sau, director la Eximbank (care Geoana, apropo, n-a avut nici macar bunul-simt sa raspunda), in confruntarea preelectorala de vineri seara. Ca tot veni vorba de bun-simt, stau si ma intreb cum s-o numi faptul ca dupa o campanie in care liberalii au folosit sintagma de mai sus pe toate afisele electorale, acum se aliaza cu cel care, la fel ca predecesorul sau de trista amintire, acum 20 de ani a vorbit cu Moscova “sa le spuna cine suntem si ce dorim”. E drept, Geoana s-a dus personal, nu a telefonat, dar – de! – atunci aeroporturile erau inchise si Ceausescu inca nu era mort.

Dar stai… in sfarsit, am inteles: Vor sa-l doboare cu orice pret pe Basescu… asta era! Un scop nobil, ar spune multi, pentru care merita sa folosesti orice mijloace (c-asa-i in politica, nu, domnu’ Machiavelli?). Motive gasim, reale sau inventate: ca e betiv, ca e curvar, ca frate-su are, pe langa o fabrica de inghetata, si ceva afaceri cu armament si, nu in ultimul rand, ca are un comportament de dictator. Sa le luam pe rand.

“Betivi” au fost si Churchill, si Roosevelt (ultimul chiar a abolit prohibitia), “curvari” au fost foarte multi de-a lungul istoriei – Henric al VIII-lea, Ludovic al XIV-lea etc (oricum, in aceasta problema, Basescu este neprins, deci e negustor cinstit).

“Afaceri”… Ha! Pai numai daca-mi aduc aminte de neamurile lui Geoana, de smenurile lui Mitrea, de Cristian Bivolaru, ca sa nu mai vorbim de Bombonel, constatam ca Basescu e intr-o liga mult inferioara. Dar fenomenul nu este intalnit numai la PSD. “Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul”… Pai sa nu ne uitam la ce vorbeste, sa ne uitam la ce face. Avem un Patriciu (om fara interese economice, desigur, mai putin afacerea Sterling si cam tot ce miroase a petrol), avem un Fenechiu care controleaza aproape integral afacerile din Iasi si din judetele limitrofe, ba mai mult, numeste si ministri (remember Adomnitei?)… si mai sunt. “De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul”, nu?

“Dictator”. Cuvant cu grele reverberatii in sufletul romanilor de pretutindeni. As vrea sa stiu o singura, repet, o singura actiune a lui Basescu pentru care aceasta eticheta sa i se lipeasca pe frunte fara a mai putea fi dezlipita. Nu de alta, dar atunci cum se numesc urmatorii: cel care cheama minerii pentru a “planta flori in fata Teatrului National din Bucuresti”, cel care obliga ( de bunavoie, desigur) firmele sa cotizeze pentru partid sau cel care difuzeaza emisiuni speciale folosind ziaristi de mana a paispea (Ciutacu) sau analisti politici a la Marcuta (omu’-cu-laptopu’) sa-l faca praf pe unu’ sau pe altu’ (in ultimii trei ani, numai pe unu’ anume) pentru a-si promova interesele sau pentru placerea pura a razbunarii? Gata, stiu: promotori ai democratiei si ai libertatatii presei. Au turcii o vorba ce se integreaza perfect in loc de concluzie “siktir!”.

Adevarul e ca Geoana e fiu de nomenclaturist, papusa a lui Iliescu si, nu in ultimul rand, comunist de rangul doi, cu ambitii cel putin la fel de mari ca ale lui Nastase. Adica, omul Moscovei. Liberalii, pe cealalta parte, sunt controlati – secretul lui Polichinelle – de Dinu Patriciu, afacerist care si-a vandut firma unui concern din… Kazahstan. El zice ca pe dolari, dar daca zgariem un pic verdele de la suprafata, fac pariu ca gasim miros de ruble. Da, banii n-au miros, astia, insa, put. Nu economic, politic. Moscova nu i-a iertat-o niciodata lui Basescu ca nu a fost prieten si tovaras de nadejde lui Voronin, ba mai mult, pentru cine nu-si aminteste, tot soiul de editorialisti si analisti politici rusi l-au pus la zid la comanda politica a Moscovei. Daca vi se pare ca bat campii, pot sa aduc in favoarea acestei idei scorul cu care Basescu a fost votat de cei care stiu pe propria lor piele cum sta treaba, alegatorii din Republica Moldova: peste 90%. Asadar, parerea mea este ca ce vedem acum la noi e o treaba orchestrata de cineva mult deasupra noastra, asta in conditiile in care Statele Unite si-au diminuat sensibil influenta in politica externa odata cu alegerea la Casa Alba a unui presedinte din randurile Partidului Democrat. Pentru cine nu e convins, ii amintesc declaratia de ieri a unui oficial britanic in care SUA sunt criticate pentru tergiversarea trimiterii de noi trupe in Afganistan.

In concluzie, geopolitic totul e copt pentru ca Rusia sa castige. Ramane de vazut daca se va intampla asa. Eu n-as vrea, si aici nu e vorba ca mi-e drag Basescu… niciodata nu mi-a inlesnit ceva, daramite sa-mi si dea. Bine macar ca s-a aprobat referendumul… daca o sa se aplice sau nu, asta-i o alta treaba.

Imi pare rau, domnule Brucan, dupa 20 de ani, inca suntem priviti drept “stupid people”. Depinde numai de noi sa confirmam sau nu aceasta idee.

Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm !

Mai sunt puţine luni până la alegerile prezidenţiale si toate sondajele de opinie (indiferent de partidele care le-au comandat) îl dau ca favorit tot pe Traian Băsescu. N-o să mă apuc să îi analizez pe fiecare dintre cei ce reprezintă concurenţa din punctul de vedere al meritelor politice. Nici nu cred că au vreun merit personal, având în vedere că Iliescu (la PSD), respectiv Patriciu (la PNL) au fost cei care i-au cocoţat în posturile fruntaşe pe Geoană sau pe Crin Antonescu. Despre altceva vreau să vorbesc aici: de ce niciun alt candidat n-o sa câştige în veci bătălia aceasta în condiţiile în care adversar le va fi Băsescu.

Alegerile prezidenţiale au fost, până în 2004, cel mai reuşit exemplu de vot contra. Mai nimeni nu vota PENTRU candidatul X, ci ÎMPOTRIVA candidatului Y. Se pare că acum se va vota pentru prima data pro, nu contra. Şi asta pentru că, tot pentru prima dată, nu mai avem dinozauri politici candidaţi la preşedinţie. Chiar dacă Băsescu este de cinci ani în funcţie, nu are încă o imagine erodata, şi asta datorită atributului „jucător” pe care şi l-a alăturat şi folosit alături de „preşedinte”.

Dar, trecând peste analizele politice cu iz de steril, cel mai bun barometru de măsurare îl reprezintă poreclele candidaţilor. Dacă-i luăm pe rând, se constată că numai unu din trei are o imagine pozitivă în rândul alegătorilor. Chiar dacă persoanele tip omu’-cu-laptopu’ ar trata acest electorat cu apelative gen „mitocani”, pe motivul „ce ştie bizonu’ ce-i politica ?”, totuşi (o fi bine, o fi rau ?) acesta are aceeaşi putere electivă ca şi marii intelectuali ai naţiei. Şi dacă Geoană e „prostovanul” (şi sa-i mulţumească lui Iliescu pentru asta), Crin are una şi mai şi: „Chucky”, vestita păpuşă hollywoodiană cu chip angelic dar pusă pe crime. Principele Radu, săracu’... nimeni nu-l scoate din „Duda”, de parc-ar avea vreo vină că părinţii lui au acest nume de familie (apropo, abia asta e ceea ce consider a fi mitocănie).Pe de altă parte, Băsescu e Băse (sună mai de-al nostru, e din gaşcă) sau Băselu (simpatic băiat şi le şi combate bine, monşer !). Altele n-au prins, şi asta spune multe despre imaginea lui în ochii electoratului.

Şi încă un amănunt: Am văzut că sloganul „ţigancă împuţită” a fost alăturat de diverşi analişti recentelor „Hotnews să mă pupe-n fund” – Mazăre, „Mă piş pe voi” – Solomon şi „Du-te-n pizda mă-tii” – Dorin Florea. Băsescu a făcut celebra afirmaţie în propria-i maşină, deranjat fiind de o reporteriţă care se ţinea de el ca... scaiul, cerşind o declaraţie despre... nu-mi dau seama ce-l poţi întreba pe preşedintele unei ţări în ziua de Paşte. Doar daca nu vrei să... devii neaparat vedetă. Nu ştiu dac-a reuşit, eu habar n-am avut niciodată cum o cheamă. Pe când cei trei corifei ai nesimţirii mai sus pomeniţi sunt toţi primari de municipii importante (Constanţa, Craiova şi Târgu Mureş) şi toţi au fost întrebaţi despre mânării făcute cu şi din bani publici. Crede cineva că Solomon sau Florea reprezintă PDL-ul, ori Mazăre, PSD-ul ?. Rahat, tre’ sa fii prea naiv... ei sunt băieţi deştepţi, se reprezintă pe ei înşişi. După ei, potopul !

De-aceea închei cu un „ieşiţi la vot !”. Nu fiindcă pentru acest drept au murit atâtia tineri, Dumnezeu să-i odihnească ! Văd că asta nu mai conteaza nici macar pentru unii dintre cei care au ieşit pe străzi acum 20 de ani. Nu, aş vrea sa se iasă masiv la vot pentru că sunt sătul să se pişe pe noi în continuare foştii secretari de partid sau să ne trimită la origini vreun maimuţoi cu funcţie. Că dacă politica tot a devenit un soi de quid pro quo, de ce s-o facă ei, când putem s-o facem noi ? Şi să începem de-acum, din noiembrie. E o ocazie bună.