Partidul e in toate

Sloganul de mai sus era una dintre ideile de baza ale societatii pe care cu oroare am lasat-o in urma acum douazeci de ani. Tot cam atunci, l-am auzit pe Brucan lansand faimoasa sintagma “stupid people” si precizand ca e nevoie sa treaca o generatie pentru ca mentalitatea sa se schimbe. A trecut o generatie, putini mai sunt cei care regreta vremurile de-atunci (oare regreta vremurile sau tineretea lor pierduta?), dar…
Azi-dimineata, stand afara la o tigara si incercand sa ma bucur de primavara care in sfarsit pare sa vina, am auzit un dialog intre mai multi colegi aflati ca si mine in mijlocul aceleiasi activitati. Subiectul? Evident, meciul de sambata seara dintre noi si sarbi. Toate bune si frumoase, unul il injura pe antrenor, altul pe jucatori, dar la un moment dat, un altul (care sa zic ca avea 35 de ani, dar nu mai multi) a zis: “Ehe, ce echipa aveam noi acum douazeci de ani… Sunt sigur ca era si partidul bagat in asta “. Am ramas perplex. Omul era convins ca partidul avea unul dintre principalele merite in ascensiunea fotbalululi de acum doua decenii. Ba, de ce nu, chiar principalul merit. Pai… omul asta facea parte din "next generation"… de unde stia el in ce si cat era bagat partidul? Si, mai ales, de ce il regreta? Oare cati ani ne vor trebui ca sa scapam de aceasta nevoie de tatuc, de aceasta mentalitate de neajutorati la care trebuie sa vina partidul si sa le dea, sa-i ajute, indiferent de timpuri; daca acum douazeci de ani era rosu, cu o secera si-un ciocan, acum e albastru, cu 12 stele galbene. Cred ca trebuie sa intelegem o data pentru totdeauna ca Dumnezeu ne da, dar nu ne baga in traista. Nu am zis nimic, oricum nu-l stiam pe niciunul, dar m-am gandit la Brucan si la zicala “nimeni nu-i profet in tara lui”.

Varul meu, Itic

Silogismul, cei mai multi stim, este format din doua propozitii si o concluzie. De exemplu,
1) Socrate este atenian
2) Atenienii sunt filosofi
3) Socrate este filosof
Intalnim, insa, contradictii: eu spun ca a = b, iar altcineva ca a = c. Aceasta contradictie, indiferent ce forma ar lua, a dus la aparitia sofisticii, atat de indragita de grecii din Antichitate. Frumos si interesant in acelasi timp este ca atat eu cat si interlocutorul meu suntem convinsi ca avem dreptate.
De cele mai multe ori, adevarul obiectiv se afla facand o medie aritmetica intre b si c, deci pe undeva pe la mijloc. Dar destul cu aritmetica. Ideea care m-a facut sa scriu asta e ca gasim in matricea noastra culturala (cum zicea Blaga) sau in arhetipurile noastre (vorba lui Jung) extrem de multe sofisme referitoare la ceilalti, la cei care nu apartin spatiului nostru cultural, si, ca sa nu bat campii prea mult, ma voi referi strict la o etnie hulita cu sau fara acest drept de cei mai multi dintre europeni: evreii. Chestiune acum caduca, dar care a produs mari framantari de-a lungul timpului.
Despre evrei s-au spus multe La noi, ca de altfel in intreaga imagologie europeana, erau priviti ca demonici, ca cei care se dedau la pruncucideri ritualice (in spatiul nostru cultural gasim numele lui Scaraotchi venit direct din Iskariotis, iar in cel catolic, cazul sfantului Simon din Trento, desanctificat abia in anii ’60 ai secolului trecut dupa 500 de ani), si de ce? Simplu, pentru ca ei erau printre noi, nu in China (deci la indemana), nu impartaseau religia crestina, ba mai mult, din cauza ca acum 2000 de ani cateva sute dintre ei au strigat "Baraba", toti au fost transformati in ucigasi ai lui Cristos – o astfel de enormitate a fost sustinuta de oameni mari, atat la noi cat si aiurea, de la Martin Luther la Voltaire sau Nae Ionescu. Totusi, nu trebuie sa uitam un adevar pe cat de simplu, pe atat de evident: Evreii au fost acuzati de exact aceleasi practici de care erau acuzati crestinii la inceputurile lor. Martirizarea crestinilor a avut acelasi fundament pe care, secole mai tarziu, dupa Constantin cel Mare, Europa catolica l-a folosit impotriva evreilor, acestia devenind conspiratori, canibali, vrajitori, ucigasi de copii, adoratori ai Satanei si mai stiu eu ce, totul culminand cu dualismul nazisto – sovietic ( drept e ca despre cei din urma s-a scris ata de putin… de, au castigat razboiul, nu ?). Ca tot veni vorba despre rusi, nu pot sa omit celebrul fals al Ohranei tariste "Protocoalele inteleptilor Sionului" in care si in ziua de azi unii cred mai abitir decat in Biblie sau Coran, nu de alta dar in sfarsit gasim vinovatii pentru orice, de la "ciupirea" la cantar pana la Noua Ordine Mondiala, totul fiind un plan bine pus la cale de evrei.
Revenind la silogisme, iata unu care circula prin Europa de ceva vreme:
1) Romanii sunt infractori
2) Infractorii nu sunt bine-veniti
3) Romanii nu sunt bine-veniti
Din pacate, asta e opinia multora din spatiul european. Mai mult, pentru Europa sofismul de mai sus (pentru ca este un sofism) devine un adevar. Nu pot sa uit ce s-a intamplat de curand in Elvetia, cand cu alegerile. Anul trecut, in Germania, mi s-a sugerat c-ar fi mai bine sa nu vorbesc romaneste. Nu mai spun ca Italia fierbe, iar Spania nu se simte nici ea prea bine… Poate astea nu inseamna mare lucru, dar personal n-am nicio vina. Parerea mea e ca am inceput sa ocupam spatiul imagologic lasat liber de evrei odata cu oroarea Holocaustului si cu aparitia statului Israel. Eu zic ca nu-i bine. Voi ?

Woodstock 2009

Se-aude ca Michael Lang vrea sa organizeze din nou un concert, cu ocazia implinirii a 40 de ani de la celebrul Woodstock. Cred ca asta e o idee moarta inca inainte de a se naste. Ce s-a intamplat in ’69 a insemnat un triumf al unei generatii. Satula de Vietnam si de valorile occidentale, aceasta isi cauta eul in Flower Power si in filosofiile orientale, in care implinirea sufleteasca nu se masura in sumele din conturile personale ci in atingerea intelegerii de sine si a bucuriei impartasite. Woodstock ’69 a insemnat un manifest de protest (miscarile studentesti din SUA si din Europa abia ce trecusera, ecourile se mai auzeau insa), trupele si solistii prezenti erau purtatorii unor mesaje care, cu foarte putine exceptii, nu se mai gasesc de mult in muzica de azi, aparusera stiluri muzicale noi (muzica psihedelica, rockul cu accente hard) si, mai ales, societatea de atunci nu era indreptata spre consumism, astfel incat sloganul “Buy! Buy! Buy!” nu rezona inca in mintea celor multi. Dar nu societatea ar fi de vina pentru eventualul esec al proiectului de anul asta, ci produsele ei, adica cei mai multi dintre noi. Felul in care majoritatea priveste manifestarile artistice s-a schimbat. In locul bucuriei de a fi acolo, asa cum s-a vazut si la concertul din ’99, motivul principal ar fi “Hai, ba, ca-i moka !”. Da, dar cu ce pret ? Batai, capete sparte, interventii ale politiei. E drept, prin ’76 s-a inventat Pogo, atata doar ca poate nu toti vor sa-l accepte. Si inca un aspect: Conform unui sondaj de acum cateva luni, in SUA circa 75 % din tineretul WASP (White Anglo-Saxon Protestant) prefera sa asculte muzica r’n’b sau rap. In acest context sociocultural, am serioase motive de indoiala ca succesul unui astfel de concert va fi cel scontat de cei mai nostalgici dintre noi. Woodstock ’69 a insemnat Janis Joplin, Jefferson Airplane, Joan Baez, Creedence, Hendrix, Santana sau The Who. La cel din ’99, printre altii, au cantat Limp Bizkit, Jamiroquai, Fatboy Slim sau Ice Cube. Daca-i asa, sa nu ne mire daca anul acesta ii vom vedea pe 50 Cent, Akon sau Eminem. N-am nimic personal cu ei, dar nici ei n-au nimic cu spiritul Woodstock. Insa, vorba ceea, daca publicul ii cere... Pot fi considerat demodat, nu-mi pasa, insa atata timp cat pretul platit este atat de mare, cel mai frumos Woodstock la care putem participa oricand e cu prietenii, undeva la un pahar de... ce vrea fiecare, ascultand concertul din ’69, ba mai mult, macar pentru variatie “bagand” si cate un Led Zeppelin sau Pink Floyd.
For Those About to Rock, I Salute You !

La Chelsea Hotel s-a mai eliberat o camera…

Rasfoiam plictisit internetul fara vreun scop anume, cand o stire (luata, evident, de pe un site strain) m-a luat ca din oala, umplandu-mi sufletul de tristete: actrita Natasha Richardson (Mary din Chelsea Walls), mama a doi copii, sotia lui Liam Neeson si fiica Vanessei Redgrave a murit ieri din cauza complicatiilor intervenite in urma unui accident la schi. Avea 45 de ani, o varsta la care mai ai de trait… dar toti stim cum e. Mai multe nu prea sunt de spus, cred ca tacerea e cea mai buna continuare...

The Reader la romani

Vazand filmuletul de mai jos, eu unul mi-am schimbat optica fata de ce implica activitatea de a conduce. Dar daca pana acum credeam ca a fi sofer este o treaba exclusiv laica, dupa ce am vazut clipul de mai jos cred ca un "Doamne-ajuta !" inainte de a pleca la drum este mai mult decat recomandat.

http://www.youtube.com/watch?v=PZaNZi6eNpM&eurl=http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5483249-video-argesean-primit-carnetul-sofer-desi-analfabet.htm

Dreptunghiul verde si dreptunghiul alb

Marius Lacatus: "Nici nu imi vine sa mai ies din casa”
(sursa: Hotnews.ro)

Din respect, ar trebui sa-ncep cu domnule Lacatus. Fara a-l pierde insa, iti zic draga Marius... Nu am fost si nici nu sunt stelist sau dinamovist, deci subiectivitatea mi se reduce din start. Asa ca, da-mi voie sa incep:
Daruirea ta ca jucator, cea care a dus la transformarea fotbalistului Lacatus intr-o legenda a dreptunghiului verde, in cel caruia tribuna i-a spus Fiara (multi portari au simtit pe pielea lor de ce), mai mult chiar, in omul-simbol al clubului FC Steaua este pentru toti cei care au ochi sa vada si urechi sa auda inteleasa acum pe deplin prin dezvaluirea laturii tale umane, declaratia din motto fiind una care sufleteste doare rau.
Din pacate, un antrenor bun nu se naste datorita evolutiilor exceptionale de pe gazon, ci a celor de pe foaia de hartie, acel dreptunghi alb care este deseori si pentru cei mai multi foarte greu de acoperit cu scheme tehnico-tactice castigatoare. O scurta privire peste istoria fotbalului ne arata ca, in general, marii antrenori au fost fotbalisti mediocri sau chiar mici, nici Alf Ramsey sau Vittorio Pozzo, nici Helenio Herrera sau Pisti Covaci, nici Emerich Ienei sau Jose Murinho neavand geniu ca jucatori, dar compensand lipsa acestuia printr-o munca si un efort mai mari decat ale coechipierilor. Exceptiile sunt putine, Beckembauer, Cruyff sau Mircea Lucescu nefacand altceva decat sa intareasca regula de mai sus. Explicatia acestui aparent paradox este evidenta: sclipirea nu se fabrica muncind, ea iti este data, o ai sau n-o ai. Cei care au aceste sclipiri foarte rar le dubleaza cu o munca de furnica; pur si simplu nu au nevoie. Antrenoratul inseamna aceasta munca de furnica, rutina, analiza, creioane roase, intr-un cuvant, transformarea intr-un mic Sisif care rareori are satisfactia de a-si vedea bolovanul in varf... si asta pentru cat timp?
Asta e, in antrenorat aripa geniului nu te-a atins. Cred ca nu-i nimic rusinos in a ramane in compania unor Di Stefano, Baratky, Pele, Dobrin, Maradona si, mai nou, Hagi. Se pare ca muzele sunt geloase intre ele, nu vin niciodata doua la acelasi om.
Se vede clar ca din suflet faci ce faci la club, ca nu banii te-au adus inapoi, dar dragostea ta pentru Steaua si pentru fotbal nu trebuie puse in slujba unui personaj cu o credibilitate tot atat de solida precum o mlastina. Deja am impresia ca esti prins la mijlocul unei lupte in care patronul Catalina este pus in fata suporterilor, sa-i numim, generic, Cato… Crezi ca meriti una ca asta?