Marius Lacatus: "Nici nu imi vine sa mai ies din casa”
(sursa: Hotnews.ro)
Din respect, ar trebui sa-ncep cu domnule Lacatus. Fara a-l pierde insa, iti zic draga Marius... Nu am fost si nici nu sunt stelist sau dinamovist, deci subiectivitatea mi se reduce din start. Asa ca, da-mi voie sa incep:
Daruirea ta ca jucator, cea care a dus la transformarea fotbalistului Lacatus intr-o legenda a dreptunghiului verde, in cel caruia tribuna i-a spus Fiara (multi portari au simtit pe pielea lor de ce), mai mult chiar, in omul-simbol al clubului FC Steaua este pentru toti cei care au ochi sa vada si urechi sa auda inteleasa acum pe deplin prin dezvaluirea laturii tale umane, declaratia din motto fiind una care sufleteste doare rau.
Din pacate, un antrenor bun nu se naste datorita evolutiilor exceptionale de pe gazon, ci a celor de pe foaia de hartie, acel dreptunghi alb care este deseori si pentru cei mai multi foarte greu de acoperit cu scheme tehnico-tactice castigatoare. O scurta privire peste istoria fotbalului ne arata ca, in general, marii antrenori au fost fotbalisti mediocri sau chiar mici, nici Alf Ramsey sau Vittorio Pozzo, nici Helenio Herrera sau Pisti Covaci, nici Emerich Ienei sau Jose Murinho neavand geniu ca jucatori, dar compensand lipsa acestuia printr-o munca si un efort mai mari decat ale coechipierilor. Exceptiile sunt putine, Beckembauer, Cruyff sau Mircea Lucescu nefacand altceva decat sa intareasca regula de mai sus. Explicatia acestui aparent paradox este evidenta: sclipirea nu se fabrica muncind, ea iti este data, o ai sau n-o ai. Cei care au aceste sclipiri foarte rar le dubleaza cu o munca de furnica; pur si simplu nu au nevoie. Antrenoratul inseamna aceasta munca de furnica, rutina, analiza, creioane roase, intr-un cuvant, transformarea intr-un mic Sisif care rareori are satisfactia de a-si vedea bolovanul in varf... si asta pentru cat timp?
Asta e, in antrenorat aripa geniului nu te-a atins. Cred ca nu-i nimic rusinos in a ramane in compania unor Di Stefano, Baratky, Pele, Dobrin, Maradona si, mai nou, Hagi. Se pare ca muzele sunt geloase intre ele, nu vin niciodata doua la acelasi om.
Se vede clar ca din suflet faci ce faci la club, ca nu banii te-au adus inapoi, dar dragostea ta pentru Steaua si pentru fotbal nu trebuie puse in slujba unui personaj cu o credibilitate tot atat de solida precum o mlastina. Deja am impresia ca esti prins la mijlocul unei lupte in care patronul Catalina este pus in fata suporterilor, sa-i numim, generic, Cato… Crezi ca meriti una ca asta?
(sursa: Hotnews.ro)
Din respect, ar trebui sa-ncep cu domnule Lacatus. Fara a-l pierde insa, iti zic draga Marius... Nu am fost si nici nu sunt stelist sau dinamovist, deci subiectivitatea mi se reduce din start. Asa ca, da-mi voie sa incep:
Daruirea ta ca jucator, cea care a dus la transformarea fotbalistului Lacatus intr-o legenda a dreptunghiului verde, in cel caruia tribuna i-a spus Fiara (multi portari au simtit pe pielea lor de ce), mai mult chiar, in omul-simbol al clubului FC Steaua este pentru toti cei care au ochi sa vada si urechi sa auda inteleasa acum pe deplin prin dezvaluirea laturii tale umane, declaratia din motto fiind una care sufleteste doare rau.
Din pacate, un antrenor bun nu se naste datorita evolutiilor exceptionale de pe gazon, ci a celor de pe foaia de hartie, acel dreptunghi alb care este deseori si pentru cei mai multi foarte greu de acoperit cu scheme tehnico-tactice castigatoare. O scurta privire peste istoria fotbalului ne arata ca, in general, marii antrenori au fost fotbalisti mediocri sau chiar mici, nici Alf Ramsey sau Vittorio Pozzo, nici Helenio Herrera sau Pisti Covaci, nici Emerich Ienei sau Jose Murinho neavand geniu ca jucatori, dar compensand lipsa acestuia printr-o munca si un efort mai mari decat ale coechipierilor. Exceptiile sunt putine, Beckembauer, Cruyff sau Mircea Lucescu nefacand altceva decat sa intareasca regula de mai sus. Explicatia acestui aparent paradox este evidenta: sclipirea nu se fabrica muncind, ea iti este data, o ai sau n-o ai. Cei care au aceste sclipiri foarte rar le dubleaza cu o munca de furnica; pur si simplu nu au nevoie. Antrenoratul inseamna aceasta munca de furnica, rutina, analiza, creioane roase, intr-un cuvant, transformarea intr-un mic Sisif care rareori are satisfactia de a-si vedea bolovanul in varf... si asta pentru cat timp?
Asta e, in antrenorat aripa geniului nu te-a atins. Cred ca nu-i nimic rusinos in a ramane in compania unor Di Stefano, Baratky, Pele, Dobrin, Maradona si, mai nou, Hagi. Se pare ca muzele sunt geloase intre ele, nu vin niciodata doua la acelasi om.
Se vede clar ca din suflet faci ce faci la club, ca nu banii te-au adus inapoi, dar dragostea ta pentru Steaua si pentru fotbal nu trebuie puse in slujba unui personaj cu o credibilitate tot atat de solida precum o mlastina. Deja am impresia ca esti prins la mijlocul unei lupte in care patronul Catalina este pus in fata suporterilor, sa-i numim, generic, Cato… Crezi ca meriti una ca asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu